Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a vorbit despre transferul lui Jefte Betancor, atacantul spaniol în vârstă de 28 de ani, de la Farul Constanța la CFR Cluj.
După un sezon foarte bun la Farul Constanța, Jefte Betancor a fost ofertat de către CFR Cluj și a ajuns în Gruia, sub comanda lui Dan Petrescu.
Neluțu Varga ar fi plătit o sumă de transfer de 300 de mii de euro plus viitoare bonusuri.
Anterior, s-a discutat despre posibilitatea ca Jefte Betancor să ajungă la FCSB. Mihai Stoica susține că, pentru Gigi Becali, Gică Hagi a cerut o sumă de transfer mai mare, în valoare de 500 de mii de euro. Managerul roș-albaștrilor susține că el nu l-a dorit pe spaniol la FCSB, deși Gigi Becali și-ar fi dorit să îl transfere.
„Noi avem încredere mare în Tănase, Coman, Olaru și Octavian Popescu. Puteam face o ofertă la Jefte, dar nu am vrut să facem. Eu știam că e 500 de mii de euro, Gigi înclina spre el, eu nu am înclinat sub nicio formă”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
„Sunt tare fericit că am lucrat alături de Hagi, iar acum cu Dan Petrescu, pentru că sunt două legende aici în România și au fost foarte importanți în fotbal. Prima întâlnire cu Dan a fost foarte bună, mi-a spus că trebuie să muncesc și să marchez goluri, asta e important să câștigăm. Mi-ar plăcea să fiu primul la numărul de goluri, ăsta e obiectivul meu. (n.r. De ce ai ales CFR Cluj?) Pentru că e cea mai bună echipă din România. În ultimii cinci ani a fost campioană, e un oraș tare frumos și atunci ce echipă mai bună puteam alege ca să continui să cresc?” – Jefte Betancor, după ce a semnat cu CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER